marți, 8 septembrie 2009

O organizatie evreiasca militeaza pentru boicotarea festivalului de film de la Cannes

O organizatie evreiasca influenta incearca sa convinga personalitati de la Hollywood sa boicoteze prin neprezentare festivalul international de film de la Cannes, ce urmeaza sa se desfasoare in luna mai, motivul invocat fiind mai multe atacuri antisemite care au avut loc in Franta, informeaza "The Washington Post". Gruparea, care face parte din Congresul Evreilor Americani (AJC) a cumparat o pagina intreaga de spatiu publicitar in mai multe ziare financiare si a comparat situatia din Franta contemporana cu climatul existent in urma cu 60 de ani, cand la putere se afla regimul antisemit de la Vichy, iar Hitler teroriza intreaga Europa. Francezii au reactionat violent la acest anunt, pe care l-au calificat drept o distorsionare a situatiei din tara lor, comenteaza "The Washington Post". "Sunt satul pana peste cap de aceste acuzatii cum ca Franta este o tara antisemita (...) si de analogia cu cazul Vichy", a declarat Jean-Luc Sibiude, consulul general al Frantei la Los Angeles. Gary Ratner, director executiv al AJC a mentionat ca scopul materialului publicitar a fost acela de a determina cercurile de la Hollywood - unde evreii constituie un segment important al acestei industrii - sa se gandeasca de doua ori inainte de a se duce la festival, care se desfasoara in perioada 15-26 mai. "The Washington Post" aminteste ca in ultimele luni, in Franta au avut loc numeroase incidente, de la atacarea unor sinagogi si pana la scrierea unor sloganuri antisemite pe monumente funerare din cimitirele evreiesti, pe masura ce conflictul israeliano-palestinian s-a inrautatit. Violentele au avut loc, in cea mai mare parte, in cartierele sarace ale Frantei, locuite de imigranti musulmani.O organizatie evreiasca militeaza pentru boicotarea festivalului de film de la Cannes

Concert baroc la Palatul Sutu

Miercuri, 15 mai, ora 18, la Palatul Sutu-Muzeul Municipiului Bucuresti in cadrul stagiunii muzicale "Iosif Sava" a Fundatiei ACCUMM, Ansamblul Cameral "Dorin Teodorescu" va sustine un concert. Se vor interpreta lucrari de Bach, Tomaso Albinoni, Arcangelo Corelli, Vivaldi. Solistii acestei seri de muzica baroc, ce vine dintr-o vreme in care "dinastiile" Amati, Guarnieri si Stradivarius din Brescia si Cremona impuneau vioara in istoria muzicii, vor fi violonistii Leonard Simaku, Gianina Saveanu, Radu Chisu si oboistul Adrian Porumbaceanu. Transcriptia pentru orchestra de coarde a cunoscutului "Adagio" de Albinoni apartine lui Marius Didu.

Alifantis, Andries si Pasarea Colibri, tandrete fara frontiere

"Muzici noi, tandreturi mici, intr-o lume de amici... pentru doamne si gagici". Cine ar fi putut sa se incumete la un astfel de experiment decat niste gentlemani cu acte in regula? Pe scena Salii Palatului vor urca (si vor munci, asa cum bine stiu sa o faca) Nicu Alifantis & Zan, Alexandru Andries & Electric Cotcodac, Pasarea Colibri & Band. Va fi un concert in care "tandrete" este cuvantul-cheie: astfel se poate defini relatia cu ascultatoarele si, totodata, fanele artistilor; tandra este, se pare, si prietenia care ii leaga, de trei decenii incoace, pe acesti muzicieni. "Cea mai frumoasa zi", "Inscriptie pe un inel", "Esarfa in dar", sau "Cantec soptit" sunt tot atatea mostre de tandrete muzicala, care vor nimeri din plin tinta: sufletele spectatorilor. Concertul de joia viitoare se anunta ca un eveniment singular in perimetrul autohton, o demonstratie de virtuozitate, umor fin si sensibilitate, plus o densitate apreciabila de vedete adevarate pe metrul patrat. "Sa fie sinceri cu ei si exigenti cu noi" (Nicu Alifantis), "Sa zambeasca la sfarsitul spectacolului" (Mircea Baniciu), "Sa se bucure" (Marius Batu), iata cam ce asteapta de la cei din sala cei de pe scena. De la protagonistii concertului va puteti astepta la tot ceea ce este obisnuit in aparitiile lor: muzica de categoria I, versuri pentru urechi, inima si zambet, energie pozitiva si tinerete fara batranete. Si la cateva premiere: Pasarea Colibri va evolua pentru intaia data alaturi de o trupa de acompaniament; Mircea Baniciu isi va prezenta oficial noua chitara, cumparata tocmai din Statele Unite; Nicu Alifantis va canta cateva piese din urmatorul sau album, care "sta sa apara". Hit-uri mai vechi sau mai proaspete, intr-o atmosfera relaxata, un concert intre prieteni si pentru prieteni este ceea ce veti primi la Sala

Un fost inspector la Primaria Sectorului 5 a incercat sa se sinucida

Un fost inspector de la Primaria Sectorului 5 a incercat sa se sinucida, fiind salvat in ultimul moment de politistii de la Sectia 18. Ieri dimineata, in jurul orei 9, politia a fost anuntata ca un cetatean incearca sa-si puna capat zilelor, intr-un apartament situat in blocul de pe Soseaua Viilor nr. 94. Sinucigasul lasase doua bilete de adio, dintre care unul in autoturismul sau si un altul lipit de usa apartamentului. Un echipaj de la Sectia 18 a ajuns in zona dupa cateva minute. Politistii au fortat butucul usii de acces, gasind victima in stare de inconstienta. Leontin Medar, fost inspector la Serviciul Relatii Internationale din cadrul Primariei Sectorului 5, a fost transportat la Spitalul "Gh. Marinescu", unde a primit ingrijiri medicale de specialitate. Surse judiciare ne-au declarat ca Medar este la a cincea tentativa de suicid. Potrivit acestor surse, Leontin Medar a inghitit mai multe pastile dintr-un flacon gasit in locuinta sa.

O suceveanca s-a aruncat de la etajul trei ca sa scape de viol

O tanara dintr-o comuna suceveana s-a aruncat de la etajul trei al unui bloc din Radauti pentru a nu fi violata si a cazut intr-un balcon de la primul etaj al imobilului, fiind ulterior internata in Spitalul Municipal Radauti, cu multiple leziuni. Inspectoratul Judetean de Politie Suceava a informat, luni, ca o tanara de 18 ani, din comuna suceveana Arbore, a fost acostata, duminica seara, de Danut Carstean (40 de ani), fara ocupatie, cu antecedente penale, care a condus-o cu forta la domiciliul sau din Radauti, cu scopul de a intretine relatii sexuale cu ea. Carstean a fost refuzat, iar tanara s-a aruncat peste balcon de la etajul al treilea al blocului si a plonjat intr-un balcon situat la etajul intai. Proprietarul apartamentului de la etajul intai a sesizat Politia Municipiului Radauti ca in balconul sau a cazut o tanara care are nevoie de ingrijiri medicale. Tanara a fost internata in Spitalul Municipal Radauti, cu multiple leziuni, iar Carstean a fost retinut de politisti pentru cercetari, urmand sa se stabileasca imprejurarile in care s-a petrecut incidentul.

Filiera de calauze anihilata de politistii de frontiera

La sfarsitul saptamanii trecute, politistii mehedinteni au descoperit una dintre cele mai mari filiere de calauze care actiona pe frontiera de sud-vest. Politistii de frontiera au prins in flagrant mai multi cetateni turci care incercau sa treaca ilegal in Iugoslavia si de acolo catre Europa de Vest. In noaptea de joi spre vineri, politistii au prins in flagrant 6 persoane care doreau sa urce la bordul unei ambarcatiuni sosite dinspre sarbi. Au fost trase focuri de arma pentru a-i face pe fugari sa se predea. Ulterior, cu ocazia anchetei, cei retinuti au recunoscut ca fac parte dintr-o retea de calauze care scot ilegal din tara cetateni turci. In acest fel, in orasul Caransebes au fost descoperite doua moteluri unde se ascundeau peste 20 de turci ce asteptau sa fie trecuti in Iugoslavia. Locotenent-colonelul Ion Iovanescu, seful sectorului de politie Drobeta-Turnu Severin, ne-a declarat: "De cateva luni am fost invadati de acesti turci care incearca sa treaca ilegal peste granita. Cu acelasi fenomen se confrunta si colegii de la Timis si Caras-Severin".

Zeci de suspecti - ridicati cu dubele politiei

Zeci de suspecti au fost ridicati din strada cu dubele politiei, in urma unei actiuni desfasurate de Sectia 11 din Capitala. Oamenii legii au prins doua persoane urmarite general, un urmarit local si sapte prostituate. Pe strada Troscotului, din sectorul 3, a fost depistata Nedelcu Marcela, de 31 ani, din comuna Independentei, judetul Calarasi, data in urmarire generala pentru executarea unui mandat. Cozma Anca Ionela, de 18 ani, din Maramures, data si ea in urmarire generala dupa ce pe urmele ei a fost eliberat un mandat de executare a pedepsei de inchisoare contraventionala, a fost introdusa in arestul Politiei Capitalei. In urma actiunii, 26 de suspecti au fost amprentati si fotografiati, pentru a intra in baza de date a politiei. Cinci autori de infractiuni au fost prinsi, doi dintre ei fiind retinuti pentru cercetare. Boboc Daniel, de 22 ani, a fost depistat in timp ce jefuia o masina parcata pe raza sectorului 3. Colonelul Nicolae Zidarescu, adjunct al sefului Sectiei 11, ne-a declarat ca actiunea, desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute, in zona strazilor Rm. Sarat, Rm. Valcea, Piata Nicolae Pascu, a avut ca scop prevenirea si combaterea comiterii de infractiuni. Razia a avut in vedere in mod special prinderea infractorilor dati in urmarire locala si generala, a proxenetilor si prostituatelor, executarea mandatelor contraventionale si combaterea cersetoriei.

Cronica neagra

Fratii Burac din Botosani - cautati pentru un omor comis in Hunedoara Doi frati din comuna Baluseni - judetul Botosani, Burac Mihai si Burac Daniel, de 25 si, respectiv, 24 de ani, au omorat in bataie un hunedorean. Botosanenii au intrat in ograda lui Munteanu Daniel, de 49 de ani, din Bretea Romana si, dupa ce s-au luat la cearta cu acesta, l-au agresat fizic, provocandu-i leziuni interne care au dus la deces. Cercetarile sunt continuate de ofiterii IPJ Hunedoara pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care s-a petrecut evenimentul si pentru prinderea autorilor faptei, care au disparut din localitate. Paznic injunghiat in post de doi infractoriAflat intr-un post de paza, Berar Doru, de 44 de ani, din Arad, a surprins doi indivizi care incercau sa patrunda fara aprobare in imobilul pe care-l avea in grija. Cand au fost intrebati ce treburi au in zona, cei doi indivizi au aplicat paznicului mai multe lovituri de cutit in zona gatului si a abdomenului, provocandu-i leziuni care i-au pus viata in pericol. Actionand cu operativitate, politistii locali au reusit sa-i identifice pe autori in persoana numitilor Lingurar Iosiv-Vasile, de 31 de ani, si Lipitor Constantin, de 29 de ani, din municipiul Arad. Cei doi sunt cunoscuti cu antecedente penale. Ei sunt cercetati in stare de retinere. Adolescent - electrocutat de firele electrice cu care voia sa prinda pesteUn baiat de 15 ani din localitatea aradeana Milova a murit electrocutat, la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce a incercat sa pescuiasca folosind curent electric. Daniel Carnaru a plecat de acasa spunandu-i mamei lui ca merge pe camp. Pe drum, insa, baiatul s-a intalnit cu un vecin si au hotarat sa mearga impreuna la pescuit pe Valea Milovei. Celor doi li s-a alaturat un alt localnic, care neaga, insa, ca ar fi pescuit folosind curent electric. Cei doi localnici sustin ca adolescentului i s-a facut rau dupa ce a consumat bauturi alcoolice, insa medicii legisti au stabilit ca Daniel Carnaru a murit electrocutat. Zece ciobani din Maramures au ajuns la spital dupa ce au fost loviti de trasnet Zece ciobani din Maramures au ajuns la spital, la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce au fost loviti de trasnet. Ciobanii sarbatoreau Sambra Oilor, in cadrul careia proprietarii animalelor masoara laptele pentru a sti cat cas vor primi la vara. Ei se adaposteau de ploaie sub un copac atunci cand au fost loviti de trasnet. Materialele sintetice din hainele cu care erau imbracati ciobanii s-au topit. Ajutati de vecinii care au scapat nevatamati, cei zece oieri, printre care si trei copii, au ajuns la spital. Medicii sunt surprinsi de faptul ca ciobanii au scapat cu leziuni usoare si spun ca evolutia sanatatii lor este buna, acestia urmand sa fie externati in curand.

Mafiot italian urmarit international - prins la Timisoara

nca un italian cautat de autoritatile din Peninsula a fost prins pe teritoriul Romaniei. Politistii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Timisoara au reusit, duminica dimineata, in urma unei actiuni-fulger, capturarea lui Gazzo Giuseppe, de 37 de ani, din Verona. Pe numele acestuia, autoritatile italiene au emis un mandat de urmarire internationala, deoarece, in 28.01.2002, Tribunalul din Torino l-a condamnat la 7 ani de inchisoare, sub acuzatiile de asociere criminala si contrabanda cu tigari. In urma colaborarii cu ofiterul italian de legatura de la Bucuresti, Paulo Sartori, politistii de la Crima organizata au reusit, in noaptea de sambata spre duminica, sa identifice in Arad masina cu care se plimba urmaritul international. Autovehiculul Alfa Romeo era parcat in fata restaurantului Gio, din centrul Aradului, dar italianul nu era printre clienti. Politistii au blocat toate strazile din zona si, in jurul orei 3, l-au prins pe Gazzo pe cand acesta se intorcea cu o tanara la masina. Italianul n-a apucat sa mai faca nici un gest, deoarece a fost incatusat. Gazzo sustine ca este nevinovat: "Nu am facut niciodata contrabanda cu tigari. Fumez destul, dar am bani sa mi le cumpar". Conform propriilor declaratii, italianul avea o firma, dar se pregatea sa-si deschida o alta pentru producerea de panouri din tabla zincata in zona Arad. Ieri, italianul a fost audiat la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, urmand sa i se emita mandat de arestare preventiva, in timp ce autoritatile italiene vor trimite documentele pentru inceperea procedurilor de extradare.

Magazinul unei benzinarii - cuprins de incendiu

Magazinul unei benzinarii din localitatea timiseana Giulvaz a fost cuprins de un incendiu, pompierii reusind sa localizeze focul inainte ca flacarile sa se extinda la pompele de combustibil sau la locuintele satenilor. Locuitorii din apropierea statiei de benzina au fost treziti, in noaptea de duminica spre luni, de explozia unei butelii incarcate cu gaz. Focul a izbucnit in magazinul benzinariei, in apropierea caruia se aflau cateva zeci de butelii, una dintre ele sarind in aer. Oamenilor le-a fost teama ca incendiul de proportii s-ar putea extinde la casele lor, insa pompierii, alertati de paznicul benzinariei, au reusit sa localizeze in timp util incendiul. Din primele cercetari a reiesit ca focul ar fi putut izbucni din cauza unor cabluri neizolate de la congelatoarele aflate in magazin. Pagubele nu au fost, deocamdata, evaluate.