luni, 17 august 2009

Unul din cei mai valorosi chirurgi romani, prof.-dr. Dan Setlacec, a incetat din viata

Dan Setlacec, unul dintre cei mai mari chirurgi ai Romaniei, s-a stins din viata
, miercuri, la el acasa, transmite Agerpres.
Profesorul doctor Dan Setlacec avea 88 de ani si era foarte afectat ca nu mai vedea.
Vineri, la ora 10,00, sicriul cu corpul sau neinsufletit va fi depus la capela bisericii din incinta Institutului Clinic Fundeni, iar inmormantarea urmeaza sa aiba loc vineri, la pranz, la Cimitirul Bellu Evanghelic.
Prof. dr. Irinel Popescu, unul dintre elevii sai, a declarat ca Dan Setlacec 'a fost unul dintre marii profesori de chirurgie ai Romaniei'.
'S-a format la scoala profesorului Hortolomei, la Coltea, si, la randul sau, a format o scoala de chirurgie. Profesorul doctor Dan Setlacec a efectuat primele operatii pe cord deschis in chirurgia cardiaca, dupa care a revenit la chirurgia generala. A pregatit numeroase serii de medici
, care se afla acum pe intreg teritoriul tarii', a spus Irinel Popescu.
Nascut la 2 octombrie 1921, la Bucuresti
, Dan Setlacec a absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti, in 1946, devenind doctor in medicina in 1949. Se orienteaza de timpuriu spre chirurgie, efectuand, in 1943-1949, stagii in clinicile chirurgicale, ca intern si extern, prin concurs
. In 1949, este numit in invatamant ca preparator la clinica chirurgicala a Spitalului Coltea, condusa de profesorul N. Hortolomei.
Din 1960, a profesat la clinica chirurgicala de la Spitalul Fundeni, unde, in 1974, va fi numit profesor, sef de clinica. Intre 1953 si 1964, Dan Setlacec s-a preocupat cu precadere de chirurgia cardiovasculara, iar ulterior de chirurgia generala, indeosebi de chirurgia abdominala, oncologica si endocrinologica.
In cursul activitatii a aplicat numeroase metode si tehnici noi, in functie de progresele medicinei. In 1958, el a abordat chirurgia pe cord deschis (cu hipotermie moderata).
Este autor si coautor a numeroase comunicari, lucrari, tratate si monografii: Chirurgia (1956, 1974, 1986), Anestezia (1957), Resuscitarea respiratorie cardiaca (1963), Chirurgia ginecologica (1957, 1981), Tehnici chirurgicale (1984, 1989), Tratat de medicina interna (1986, 1994), Patologia chirurgicala a glandelor suprarenale (1986), Tumorile retroperitoneale (1986), Hipertensiunea portala presinusoidala (1987), Complicatiile severe postapendicectomie (1994).
In anul 2000, a fost decorat cu Ordinul National Serviciul Credincios in Grad de Mare Cruce.