vineri, 18 septembrie 2009

Consiliul municipal ii obliga pe debransati sa plateasca 50% din caldura venita "prin pereti"!

Cand este vorba sa ia bani cu japca din buzunarul cetateanului, inventivitatea celor din administratia publica locala nu are limite. Cel mai bun exemplu este o decizie aberanta a Consiliului Local Ploiesti, care se amesteca in mod abuziv in deciziile asociatiilor de proprietari. Astfel, din aceasta iarna, ploiestenii sunt obligati sa plateasca jumatate din factura de caldura a unui apartament, chiar daca nu beneficiaza de serviciile comunale de termoficare. Speriati de numarul tot mai mare de cereri de debransare de la reteaua comunala de termoficare, edilii orasului n-au gasit alta solutie decat o norma de pe vremea lui Ceausescu, aplicata celor care cereau debransarea de la sistem pentru cateva luni, cat mergeau in vizita la rude in Occident. Aplicata cu succes de comunisti pentru descurajarea plecarilor in strainatate, norma incearca acum sa descurajeze debransarile de la un sistem - ramasita a comunismului. N-a contat pentru alesii PSD-isti, majoritari la Ploiesti, nici macar faptul ca cererile de debransare veneau din disperarea oamenilor care stiu ca nu pot acoperi pierderile regiei si salariile functionarilor. In loc sa caute solutii pentru eficientizarea serviciilor, alesii Ploiestiului, in frunte cu viceprimarul Nicolae Oprea, au promovat si adoptat un "regulament privind contorizarea consumurilor de apa rece, apa calda si caldura, precum si repartizarea costurilor individuale la apartamentele din cadrul asociatiei de locatari/proprietari". La articolul 4 (Repartizarea costurilor), se precizeaza: "Consumul total de caldura (energie termica) va fi defalcat tinandu-se cont de transferurile termice prin peretii interiori (intre spatiile incalzite si mai putin incalzite), coloane, conducte de distributie etc, astfel: 20-50 la suta - comun - proportional cu suprafata utila a apartamentelor, inclusiv pentru cele debransate total (sau partial) sau care au centrala proprie pe gaze; 80-50 la suta - propriu - proportional cu consumurile proprii stabilite prin citirea repartitoarelor si prin programul de calcul." Adica, alesii locali decid sa descurajeze debransarile celor care nu vor sa se lase furati de stat, dar o fac ca pe vremuri: prin obligarea tuturor locatarilor de la bloc sa suporte cel putin 50 la suta din factura de incalzire a unui apartament. Ce daca Ceausescu nu a indraznit, prin acea norma, sa fure mai mult de 20 la suta? PSD isi permite. Important este sa fie mentinut monopolul care inghite cu nemiluita bani de la buget. "Asta este metoda pumnului in gura", spune Radu Opaina, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania. "Obligarea la plata a 30 la suta este enorma. Pentru ca prin tevile de coloana neizolate si prin pereti nu se poate face un transfer de caldura mai mare de 10 la suta. Este o metoda violenta, care tine de reflexele comuniste. In loc sa caute o solutie pentru ca oamenii sa nu mai vrea sa se debranseze, ei aplica elemente coercitive. Vor sa mentina un sistem aberant care vinde en-gros un produs - energia - mai scump decat costa en-detail (cu centrala proprie de apartament). N-are nici o legatura cu economia de piata", a conchis Opaina.