vineri, 18 septembrie 2009

Parlamentarii agramati, amenintati de Legea Pruteanu cu milioane de lei

"Ar trebui ca cineva sa stea cu chitantierul pentru amenzi la usa Parlamentului", a avertizat ieri deputatul liberal Cornel Stirbet, care a aratat ca Legea Pruteanu privind folosirea limbii romane prevede amenzi de pana la 10 milioane de lei pentru orice greseala gramaticala dintr-un text scris sau vorbit, "avand caracter de interes public". Potrivit raportului de mediere la Legea Pruteanu, "normele academice in vigoare" sunt cele care stabilesc daca cineva a utilizat gresit limba romana si, in consecinta, trebuie amendat. Raportul de mediere este ambiguu si in ceea ce priveste definirea textelor de interes public, adica cele care intra sub incidenta Legii Pruteanu. Acestea sunt definite drept "orice text care in cazul unor atributii de serviciu este afisat, expus, difuzat sau rostit in loc public sau prin mijloace de informare in masa, avand ca scop aducerea la cunostinta publicului a unei denumiri, a unei informatii sau a unui mesaj, cu continut direct sau indirect publicitar". Opozitia a sustinut ca, prin aceasta definitie, practic orice text difuzat in public intra sub incidenta legii, iar cei care fac greseli gramaticale vor primi, in loc de un patru la limba romana, o amenda de cateva milioane de lei, dublul contraventiei aplicate soferilor care trec pe rosu. Camera Deputatilor nu a reusit sa finalizeze, ieri, adoptarea raportului de mediere la Legea Pruteanu intrucat, dupa ce prin votul PSD se adoptasera jumatate din textele supuse medierii, s-a decis brusc chemarea initiatorului legii pentru ca acesta sa explice unele prevederi. Potrivit deputatului PD Emil Boc, exista posibilitatea ca, in cazul in care Senatul si Camera Deputatilor adopta acest raport in forme diferite, sa se amane la nesfarsit votarea unei solutii finale, asa cum s-a procedat in cazul Legii Pascu privind dreptul la replica.