luni, 20 iulie 2009

Kouchner consideră riscante planurile lui Obama în ceea ce priveşte Iranul şi Afganistanul

Ministrul francez de externe Bernard Kouchner l-a avertizat duminică pe preşedintele american ales Barack Obama în legătură cu potenţialele pericole implicate de planurile sale de a negocia direct
cu Iranul şi de a trimite trupe suplimentare în Afganistan, transmite Reuters.

Obama a declarat că intenţionează să schimbe abordarea Statelor Unite faţă de Iran şi de programul
său nuclear, apelând chiar la discuţii directe, dacă va fi cazul, o ruptură faţă de administraţia preşedintelui Geoge W. Bush, care a preferat să izoleze Republica Islamică.

Kouchner, a cărui ţară asigură
preşedinţia Uniunea Europeană, a declarat că salută planurile lui Obama, dar i-a cerut să aibă grijă în relaţiile cu iranienii, care negociază cu marile puteri de ani de zile.

"Am negociat îndelung. Au venit oameni în Franţa, am trimis oameni în Iran, ne-am întâlnit, dar, din păcate, acest dialog nu a dus la nimic. Aşa că, trebuie să fie atent", a spus Kouchner, citat de postul de televiziune TV5 şi de postul de radio RFI.

Marile puteri au făcut Iranului două oferte
pentru a-l convinge să renunţe la programul său nuclear, care poate produce fie combustibil pentru centrale electrice, fie uraniu pentru arme atomice.

Kouchner a avertizat că eventuale discuţii directe între Washington şi Teheran ar putea afecta unitatea marilor puteri, care i-au prezentat Iranului ofertele şi i-au impus sancţiuni - Franţa, Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Rusia şi China.

"Trebuie să avertizăm (...) în legătură cu orice formă de dialog care ar putea pune în pericol nu numai unitatea părţii occidentale, ci a tuturor celor cinci membri (permanenţi - n.red.) ai Consiliului de Securitate şi Germaniei", a subliniat şeful diplomaţiei franceze.

El şi-a exprimat îndoielile şi în legătură cu planurile lui Obama de a trimite mai multe trupe în Afganistan, subliniind că soluţia trebuie să fie politică, nu militară. "Nu cred că aceasta este soluţia, cu excepţia câtorva locuri", a explicat Kouchner, subliniind importanţa ca într-o zi forţele afgane să poată asigura securitatea ţării.