luni, 20 iulie 2009

Neguţătorul din Veneţia lui Mussolini a venit la Bulandra

Sfârşitul de săptămână a prilejuit două reprezentaţii în Festivalul Uniunii Teatrelor Europene (UTE), organizat de Teatrul Bulandra.

Vineri şi sâmbătă, artiştii Teatrului Dramatic Iugoslav din Belgrad au prezentat spectacolul „Neguţătorul din Veneţia“, versiune scenică de Milos Kreckovic, după William Shakespeare. Regizorul sârb Egon Savin încearcă să transfere acţiunea piesei shakespeariene clasice în secolul XX, în timpul Italiei fasciste.

Urmează, la sfârşitul acestei săptămâni, două spectacole aflate printre evenimentele acestui festival-eveniment: „Boris Godunov“, de A.S. Puşkin, montat de britanicul Declan Donnellan la Festivalul Internaţional de Teatru „Cehov“ de la Moscova - vineri, sâmbătă şi duminică, la ora 19.00, la Teatrul Naţional -, şi „Ivanov“, de A.P. Cehov, producţie Düsseldorfer Schauspielhaus, regia, Amélie Niermeyer - sâmbătă şi duminică, la ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra.