luni, 20 iulie 2009

Martin Scorsese a început filmările la un documentar despre George Harrison

Regizorul filmelor "Taxi Driver" şi "Casino", Martin Scorsese, a început filmările la un documentar despre viaţa artistului George Harrison, unul dintre membrii legendarei trupe Beatles, decedat în 2001.

Documentarul este bazat pe un interviu cu Harrison, în care chitaristul vorbeşte despre politică şi droguri. Pelicula va folosi imagini din două concerte Beatles susţinute la Beacon Theatre din New York, dar şi fragmente de interviu din perioada de început a trupei.

Documentarul despre George Harrison este programat să apară în 2010.

Martin Scorsese a mai regizat două documentare despre legende ale muzicii: "No Direction Home: Bob Dylan" (2005) şi "Shine a Light" (2008), despre formaţia Rolling Stones.